1.31.2016

"Cazul Daciana"- manipularea opiniei publice prin dezinformare


Cronologia unui act  jurnalistic ratat

11 august 2015, platforma on-line a săptămânalului "Kamikaze" găzduieşte articolul domnului Cătalin Prisăcariu cu titlul "(ANCHETĂ) Doamna Daciana e femeie de casă: spală. Bani"
http://www.kmkz.ro/investigatii-2/ancheta/ancheta-doamna-daciana-e-femeie-de-casa-spala-bani/

17 decembrie 2015, elevii clasei a IX-a A  ai Colegiului  Naţional "George Coşbuc", Cluj, susţin teza la limba şi literatura română, după programa în vigoare http://www.edu.ro/index.php/articles/12774, cu subiectul  în format electronic ORIGINAL, mai jos, delimitat prin linie punctată spre identificare. Autenticitatea documentului se probează prin screen print, delaraţii etc.

Notă

Subiectul tezei urmăreşte aspecte din programa de specialitate, care, din raţiuni metodologice, de spaţiu şi timp de lucru efectiv, nu se poate valorifica integral.

Textul-suport îl constituie partea de început din articolul domnului Cătălin Prisăcariu, sub formă de citat, cu imediata menţionare a titlului şi a sursei, conform uzanţelor unui asemenea document şcolar. Textul jurnalistic  apare invariabil la proba orala a examenului de bacalaureat.

Cerinţele, în formă AUTENTICĂ, NEFALSIFICATE, cuprind  o terminologie specifică, iar accepţiunile  aferente,  restrânse la sfera teoriei literaturii (nu au sensul larg, comun),  sunt libere de orice fel de politizare a actului didactic.

...................................................................................................................................................................

Lucrare scrisă la limba şi literatura română pe semestrul I



Subiectul I
Citeşte cu atenţie textul şi răspunde la întrebări:

Daciana este o mamă eroină: ea nu doar spală și crește copii cu bona filipineză, ea face și pîine, și dulciuri, le și vinde și, mai nou, are și crâșmă. Și are și bani de nu mai prididește să umple declarația de avere cu ei. Ceva, însă, doamna Daciana tot nu are: explicații pentru cum a făcut banii ăia.”
                       (Doamna Daciana e femeie de casă: spală. Bani        Revista Kamikaze)
  1. Scrie un argument pentru apartenenţa textului la un stil funcţional……………1p
  2. Arată cum este construit jocul de cuvinte din titlu, numindu-l…………………1p
  3. Presupunând că fragmentul dat este doar deschiderea unei naraţiuni, numeşte perspectiva narativă……………………………………………………………..1p
  4. Scrie două enunţuri cu perechea paronimică temporal-temporar……………..1p
  5. Explică dacă faptele/situaţiile prezentate în text sunt verosimile/neverosimile/reale……………………………………………………1p
Subiectul al II-lea

Scrie o continuare de minimum 300 de cuvinte la fragmentul dat, astfel încât să rezulte un text de ficţiune literară…………………………………………………...………………4p

Notă


Se acordă 1p din oficiu; -0,05p/greşeala de punctuaţie, -0,10/greşeala de scriere/exprimare

...................................................................................................................................................................
Programa clasei a IX-a, în vigoare  (selecţie)
 http://www.edu.ro/index.php/articles/12774-
"COMPETENŢE GENERALE
 1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în producerea mesajelor în diferite situaţii de comunicare
 2. Folosirea modalităţilor de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea diferitelor texte literare şi nonliterare 
  3. Argumentarea în scris şi oral a unor opinii în diverse situaţii de comunicare 
Valori şi atitudini
• Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje receptate 
• Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare şi a încrederii în propriile abilităţi de comunicare 

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI
2.5 compararea trăsăturilor definitorii ale comunicării în texte ficţionale şi nonficţionale - ficţiune, imaginaţie, invenţie; realitate, adevăr - scopul comunicării (informare, delectare, divertisment etc.) - reacţiile receptorului (cititor, ascultător) 
RECOMANDĂRI PRIVIND CONŢINUTURILE ÎNVĂŢĂRII 
I. LITERATURĂ
2. Ficţiune şi realitate
• texte jurnalistice (reportaj, interviu, articol, anunţ publicitar etc.)  
II. LIMBĂ ŞI COMUNICARE
2.1. Receptarea diverselor tipuri de mesaje - schema comunicării concepută de Roman Jakobson (componentele şi funcţiile actului de comunicare) - informaţia verbală în mass-media audio-vizuală (ştiri radio, ştiri TV) - factori care înlesnesc sau perturbă receptarea (codul, canalul, contextul)"

Et caetera

12 ianuarie 2016, elevii clasei a IX-a A primesc evaluarea după barem a lucrării semestriale
24 ianuarie 2016, site-ul identificabil în linkul http://www.stiridecluj.ro/social/cluj-teza-la-limba-romana-cu-doamna-daciana-sotia-lui-ponta, cu specific informativ,  face public următorul document, care NU ESTE SUBIECTUL DE TEZĂ  DAT CLASEI A IX-a A, C.N."G. Coşbuc", după cum se poate vedea prin comparaţie cu ORIGINALUL, prezentat mai sus.
 Până în prezent, 31 ianuarie 2016, falsul document şcolar a făcut ocolul media fără ca cineva, persoană sau instituţie, să (se) (auto)sesizeze.
 NOTĂ IMPORTANTĂ!
În documentul original, s-au operat MODIFICĂRI esenţiale, prin ELIMINARE, REFORMULARE, REAŞEZARE în pagină, RECONTEXTUALIZARE,  astfel încât,  prin pervertirea sensului cerinţelor, să poată fi acuzat profesorul de politizarea actului didactic, rezultând un FALS, un MUTANT.




Observaţii asupra formulărilor din articolul de presă "informativ". Consecinţe
1.Identificarea unei persoane se face după nume şi prenume, deci "Doaman Daciana" din textul-suport poate fi "Ponta" sau nu. Numele propriu "Ponta" nu figurează nicăieri în teză.
2.E adevărat, elevii au primit, atenţie, urmează un citat din ştire, <<la teza de la Limba Română un subiect despre ”Doamna Daciana” >>, dar  "documentul (sublinierea mea) obţinut de Ştiri de Cluj"  şi făcut public pe site nu e cel AUTENTIC,   nu se menţionează nici sursa, nici nu se exprimă o cât de mică rezervă asupra acestora, chestiune de minimă deontologie profesională.
3.Ce se întâmplă dacă, în loc de "Elevii de la un liceu de elită din Cluj-Napoca ar fi primit  (sublinierea meala teza de la Limba Română un subiect despre ”Doamna Daciana”, care seamănă foarte bine cu soția fostului premier Victor Ponta" am avea o ştire de felul "Corpul C de clădire al unui liceu de elită din Cluj-Napoca ar fi luat foc", iar lângă text să apară o imagine a liceului "Coşbuc", într-un incendiu masiv, "prelucrat" în vederea unor "efecte speciale"  şi eliminându-l din decor pe jonglerul cu flăcări, chemat să-i anime pe elevii blazaţi...?
-Pe când o asemenea ştire? Pe când orice fel de ştire? Şi până când?
4.Jocul "jurnalistic" facil  cu modurile şi timpurile verbale de tipul "AR FI PRIMIT", sugerând o  acţiune din trecut plauzibilă, nu SIGURĂ , şi care, pentru un ochi neatent echivalează cu "AU PRIMIT"-acţiune din trecut, sigură, reală dezinformează  în fapt şi nu poate face obiectul muncii unui ziarist profesionist.
4. Efectele acestui act de jurnalism informativ ratat sub incidenţa scopului de bază-informarea curată-, a aspectelor morale mai mult decât complicate au lovit în planul vieţii personale, au decredibilizat profesional, au traversat instituţiile chemate să analizeze falsul cuiva incapabil să-l  diferenţieze pe "IX", de "XI"...
5. Urmărind faptele, observăm că, deşi a trecut mai bine de  o lună de la susţinerea tezei, subiectul, multiplicat prin xerocopiere şi lăsat elevilor,   "a interesat " presa  numai după aflarea rezultatelor.
6.Situaţiile prezentate sunt deosebit de grave. Ele se cer investigate de către asociaţiile profesionale şi instituţiile abilitate prin (auto)sesizare, iar  cei responsabili să-şi asume toate consecinţele, inclusiv penale!
-Sunteţi gata, domnule avocat ?


...şi acum, semnele falsificării

   Încă din gimnaziu, recunoaştem  formularea "Lucrare scrisă la limba şi literatura română pe semestrul...", centrată sus, pe foaia cu subiectul, şi reluată de elev la rezolvare, dar, observăm, în deplină vacuitate pe "teză". Cât de mici, o urmă tot ar fi rămas din caracterele respective, ceea ce nu ar fi obligat  la a scrie cu pixul albastru obiectul verificării, clasa etc. Apoi, se mai obişnuieşte o stimulare cam de felul "Citeşte cu atenţie textul de mai jos şi răspunde la întrebări:", după care se dă un text, fragment sau integral, OBLIGATORIU secondat, jos, în dreapta,de numele autorului, titlu, publicaţie etc
"Făcătura" îşi reproduce, cu chiu, cu vai, un titlu plin savoare în articulaţiile sale lingvistice,  care însă "devine după facultăţi". De o pildă, "Doamna Daciana e femeie de casă: spală. Bani " zice un pic altceva decât "Doamna Daciana e femeie de casă: Spală bani", şi asta trecând peste ortografierea cu majusculă a verbului lavabil. Desigur, reproducatorul a reţinut ca, undeva, cam pe la coadă, apare, aşa, o literă, mai mare...Bau!  Nu există motive ca acesta (repro...) să nu promoveze, că s-a trudit şi a înţeles, en gros, sensul. Domnule Prisăcariu, taaare te vrei exclusivist!
   Să nu ne sperie însă cele două linii negre, în unghi ascuţit, imediat sub text: ele au nevinovata chemare să însemneze locul extirpării titlului şi a sursei, "Kamikaze". Această operaţie dimpreună cu eliminarea parţială a semnelor citării, spânzurate de "Doamna,  induc cititorului ideea că autorul infeminei este profesoara, cum s-a şi întâmplat! Aici numai cei îndrituiţi, recte, psihologii ar avea ceva de analizat în privinţa unui  supraeu auctorial de falsuri suficient de prostatic pentru a considera un semiplagiat atât de rudimentar nedetectabil.

"Specialistul"


După ce expediază în derizoriu  principii docimologice triviale precum ordonarea itemilor după nivelul de dificultate, în corelaţie cu palierele limbii, baremul de notare etc, autorul tezei naţiunii probează nesperate valenţe creative; capul de opera te surprinde prin insinuarea unui atac la o persoană,  iar dezinvoltura de bidinea a formulărilor  inepte, altoită pe băţoşenia unui anumit gen de "şef" tulbură de-a dreptul. Dincolo de agresivitatea implicită, exprimarea rudimentară de tipul "scrie în o pagină o ficţiune", "Propoziţii cu temporal-temporal", "stilul funcţional de fragment" nu poate fi decât a unui studiant începător într-ale limbii române sau a vreunuia, dramatic înstrăinat de ea. Comerţ inexistent cu orice fel de text sau informaţie culturală,  anxietate a actului de limbaj. Descalificant, pentru orice profesor, deosebit de grav pentru unul de limba română! 
   -Adică, de prin clasa a V-a, elevii recunosc cu mândrie de iniţiat rolul cratimei de a marca rostirea împreună a prepoziţiei "într(u)" cu articolul nehotărât"o", iar colea, prin a IX-a, copăcel-copăcel,   naturalizează termenul "ficţiune" .  
   Şi aşa ajungem la punctul nevralgic. A se compara "Explică dacă faptele prezentate în text sunt verosimile/neverosimile/reale", din original, cu reducţia "Cum sunt faptele din fragment (verosimile, reale, neverosimile)?"- 
   La disciplina de specialitate,  termenii "verosimil"/"neverosimil" diferenţiază între faptele/situaţiile care imită  realitatea, în proza de tip realist, şi  cele puţin credibile, ce ţin de fantastic, supranatural, miraculos etc, ambii integrându-se convenţiilor legate de "ficţiunea litarară", univers creat de autorul ei pentru a oglindi realitatea ca fapt posibil, sau, dimpotrivă, un "ceva" imposibil, eventual,  greu probabil. Mai există însă şi texte precum memoriile, jurnalele, mărturiile, despre a căror veridicitate sau valoare de adevăr, cel puţin faptic, putem să ne îndoim sau nu, în absenţa probaţiunii. Cu alte cuvinte, avem un text ficţional sau  unul nonficţional, poate informativ, că prea seamănă cu ceea ce auzim în jur..
 - Răspunsul se află în elementele paratextuale, autor, sursă, titlu. Pe deplin inocenţi, ne putem întreba ce fel de specific ar avea o revistă cu asemenea nume, în ideea că  un "kamikaze" "semnifică", pentru mine, cititorul. Efectul umoristico-satiric sesizat încă din itemii anteriori  ne orientează spre un text jurnalistic, că doar au identificat deja, unii, stilul publicistic, pe deplin compatibil însă cu mijloacele  expresive ale literaturii. Obiectivul didactic maximal constă în a verifica dacă şi în ce măsură elevii sunt capabili de reflecţie şi gândire critică: ce dovezi avem că faptele, actanţii sunt reali? Dacă avem dovezi, lucrurile sunt simple, în rest , ne rămâne să cântărim credibilitatea sursei. Necesitatea unui  asemenea exerciţiu o dovedeşte faptul că un document de circulaţie internă, un subiect de teză, trunchiat şi "povestit" idiot a trecut drept autentic, în ciuda faptului că a ieşit dintr-o şcoală "de elită", cu profesori şi teste aşişderea...
   Cu alte cuvinte, la punctul 5, "profesorul recent" a exclus sugestia unui raţionament - argumentare, obligând la alegeri de compromis, cu amendamente.
 Ultimul subiect prilejuieşte unei generaţii crescute de literatura phan(ta)sy contribuţii de calibru la tezaurul satiric, prin evocări precum scheletul din dulap, vrăjitoarea sau  mai recent studiatul pact cu Diavolul. Domnule Prisăcariu, ei vă concurează serios în tema abordată, deşi fără să ştie!
   ...după mai bine de un veac, ne întrebăm şi astăzi: "Cine poate ghici în ce vagon era ruptă aţa plumbuită şi răsturnată manivela? Ciudat! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri pălăria marinerului! Cine? Cine a tras manivela? Mam'mare doarme în fundul cupeului cu puişorul în braţe. Nu se poate ştie cine a tras manivela."



1.27.2016

Pesta clusium

  PÉSTĂ (‹ fr.lat. pestis „epidemie, flagel”) s. f. 1. Boală infecțioasă acută, extrem de gravă, epidemică, transmisă la om prin bacilul Yersinia pestis, de la rozătoare, în special de la șobolani, prin intermediul puricilor; ciumă. Se manifestă prin febră, hemoragii, tumefacții ganglionare dureroase, producând o pneumonie acută, supurative și infecție aproape generalizată (p. bubonică); uneori atinge plămânii în zonele inghinale și la subțiori (p. pulmonară), iar alteori infecția generalizată duce la apariția de pete hemoragice cutanate (peteșii), cu sfârșit letal (ciuma neagră sau septicemică). O teribilă epidemie de p. neagră (marea p.) a omorât între anii 1346 și 1353 o treime din populația Europei Occidentale; adusă din Crimeea, a făcut ravagii în ținuturile mediteraneene, apoi din Franța a trecut în Anglia, Europa Centrală și de Est; teritoriul românesc a avut mult de suferit în timpul acestei epidemii. 2. Numire generică pentru un grup de boli produse de virusuri la taurine, porcine, cabaline, păsări și pești. Se caracterizează printr-o evoluție acută și răspândire foarte rapidă. 

1.14.2016

complexul vinii şi al răscumpărării

     Cei născuţi  prin anii 50, în ţara de origine a celei mai mari conflagraţii din istorie, au crescut într-o atmosferă puternic  marcată de vină şi, în absenţa metabolizării  sănătoase a acestui complex colectiv, au încercat din instinct reechilibrarea, aşezându-se pe talerul balenţei ideologice "de stânga", în ciuda unor contraargumente de neignorat.Nu de incapacitate intelectuală vorbim, de lipsa empatiei etc, ci de un orb blocaj afectiv de tipul "Suntem de vină, şi trebuie să plătim", însă nu cât ar trebui, în virtutea unei convenţii,  asta deja s-a încercat, sub diverse forme de compensaţie, materială şi morală, ci  "proporţional cu nevoia noastră de răscumpărare". Această compulsie, încă de actualitate, poate fi satisfăcută mai bine prin fii, căci, nu-i aşa, părinţii suferă mai mult în carnea copiilor, oferiţi ofrandă străinului de astăzi, în care se poate identifica tipologia victimei de altădată, deşi de ajutat ar fi unii, mai aproape, dar îndreptaţiţi sunt doar alţii; ei se pot purta asemeni călăuilor acelor vremuri, într-o inversare de roluri justiţiară."Stânga" serveşte justificarea "corectitudinii politice", vina, pe aceea subterană, de sacrificare a sinelui celor pe care, în fond, îi dispreţuim cel  mai mult şi de care ne pasă  cel mai puţin.